Definita cuvantului baroc
BARÓC, -Ă adj. Stil baroc (și s.n.) = stil artistic predominant în sec. XVII-XVIII, care se caracterizează prin ornamentație excesivă, neregularitatea liniilor și prin monumentalitatea construcțiilor (în arhitectură), contururi agitate (în sculptură), prin folosirea largă a tehnicii clarobscurului, compoziții în diagonală sau în vârtej (în pictură), dramatism interior și o anumită bizarerie și îndrăzneală a metaforei (în muzică și poezie). ♦ Stilul de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului. ♦ (p. ext.) Stil încărcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< it. baròcco, fr. baroque, cf. port. barocco – perlă de formă neregulată].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu baroc
ȘOC s.n. Lovitură, ciocnire bruscă și violentă între două corpuri. ♦ Unitate de șoc = formație specializată în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare gravă, bruscă și violentă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ◊ Șoc nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de șoc = metodă terapeutică constând din crearea unei perturbații bruște bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui]. Vezi definitia »
ponohóc, ponohóci, s.m. (reg.) mormoloc de broască. Vezi definitia »
cloc interj. – Imită cotcodăcitul găinii care clocește. – Var. clo, clonc. Creație expresivă, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocăi, vb. (despre cloște, a cotcodăci); cloci, vb. (a ședea pe ouă pentru a scoate pui; a se pune cloșcă; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre ouă, a se strica; despre apă, a stagna, a nu mai curge; a trîndăvi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR și Scriban îl derivă din bg. kločă „a cloncăni”, dar care este mai curînd, formație expresivă în cadrul rom.; clocă, s. f. (cloșcă; constelația Cloșca-cu-Pui; năvod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceală, s. f. (acțiunea de a cloci); clocitor, adj. (care clocește); clocitoare, s. f. (incubator); clonc, s. n. (năvod); cloncăi, vb. (despre cloști, a cotcodăci); cloncăni, vb. (a cloncăi), care ajunge să se confunde cu croncăni, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncăneală, s. f. (strigătul scos de cloșcă); cloncă(n)itură, s. f. (cloncăneală). – Cf. cloșcă, cloță, clocoti. – Ngr. ϰλώϰα „cloșcă” și ϰλώϰίζω, „a cloncăni” (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., dacă nu sînt formații spontane. Vezi definitia »
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. Vezi definitia »
șaitróc s.n. (reg.) vas de lemn, cu fundul curbat, folosit la separarea aurului din minereul sfărmat. Vezi definitia »