NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de mărime enormă și de obicei cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec. Vezi definitia »

jíță (jíțe), s. f. – 1. Filon, vînă. – 2. Sfoară, legătură. Bg., sb. žica (Cihac, II, 160; Conev 60; DAR). În Munt. și Banat; cf. nojiță. Trebuie să fie cuvînt identic cu jijiță, s. f. (lăstar, ramură ce se cațără), a cărui der. este neclară; și de asemenea cu ghiță (var. gîță), s. f. (coadă de păr, scul, legătură de prins părul), var. mold. (cf. ghințură-jințură), pe care Scriban o pune în legătură în mod greșit cu ngr. ϰότσος „coadă”; der. ghițos, adj. (Mold., păros). Vezi definitia »

CAMELÓTĂ s. f. lucru de cârpaci; marfă proastă. (< fr. camelote) Vezi definitia »

BAUXÍTĂ s. f. rocă sedimentară roșie-brună, bogată în silicați de aluminiu, opal, caolinit etc.. (< fr. bauxite) Vezi definitia »

múncă (múnci), s. f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s. m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniță, s. f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s. f. (adunare de muncitori). Vezi definitia »