ișlíc (ișlíce), s. n. – Căciulă de blană sau de postav. Ișlicul din zibelină era rezervat domnitorului; ceilalți boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care îl aveau. Pînă la urmă, la jumătatea sec. XIX, ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var. șlic. Tc. ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. šlik. – Der. ișlicar, s. m. (fabricant de căciuli; boier retrograd); ișlicărie, s. f. (prăvălie de căciuli). Vezi definitia »

CAȘÉCTIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de cașexie. (< fr. cachectique) Vezi definitia »

CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. Vezi definitia »

EMPIRIOCRÍTIC, -Ă, empiriocritici, -ce, adj. Care ține de empiriocriticism, propriu empiriocriticismului. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritik. Vezi definitia »

HIPNOPÓMPIC, -Ă adj. care se produce la trezirea din somn. (< fr. hypnopompique) Vezi definitia »