nas (násuri), s. n. – 1. Organ al mirosului. – 2. Nerușinare, neobrăzare. – Megl. nas, istr. nǫs. Lat. nāsus (Pușcariu 1154; Candrea-Dens., 1205; REW 5842), cf. it. naso, friul., prov., cat. nas, fr. nez. – Der. năsos, adj. (cu nas mare); năsut, adj. (năsos), cuvînt suspect, pe care Pușcariu 1157, Candrea-Dens., 1206 și REW 5843 îl derivă din lat. nāsūtus, cf. it. nasuto. Vezi definitia »

NITROSOMÓNAS s. m. bacterie cu rol important în nitrificare, care transformă amoniacul din sol în nitriți. (< fr. nitrosomonas) Vezi definitia »

BRAS s. n. stil de înot în poziție ventrală, în care brațele și picioarele împing corpul înainte prin mișcări largi, alternative. (< fr. brasse) Vezi definitia »

CVAS, cvasuri, s. n. Băutură răcoritoare, cu gust acrișor, obișnuită la ruși, preparată prin fermentare din fructe sau din apă, pâine și malț. – Din rus. kvas. Vezi definitia »

sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327). Vezi definitia »