FENOMENALÍSM s. n. Concepție filozofică după care omul poate cunoaște numai latura exterioară a fenomenelor, nu esența lucrurilor, a proceselor etc. – Din rus. fenomenalizm, fr. phénoménalisme. Vezi definitia »

TOMÍSM s.n. Doctrină teologică și filozofică profesată de teologul italian Toma d'Aquino, în sec. XIII, care a susținut „armonia” dintre știință, întemeiată pe rațiune și religie, întemeiată pe credință, afirmând că știința și filozofia trebuie să slujească religiei. [< fr. thomisme, cf. Toma d'Aquino – teolog și filozof italian medieval]. Vezi definitia »

PLATONÍSM s. n. 1. concepție filozofică a lui Platon, potrivit căreia singura realitate ar fi lumea ideilor, iar lumea materială o copie imperfectă și trecătoare. 2. iubire platonică. (< fr. platonisme) Vezi definitia »

BONJURÍSM s. n. atitudine, concepție de bonjurist. (< bonjur + -ism) Vezi definitia »

ROMANTÍSM s. n. 1. mișcare literară și artistică, apărută în Europa la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX, ca o reacție împotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate și imaginație și prin zugrăvirea de eroi excepționali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; înclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioadă în istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice în favoarea libertății și fanteziei, prin intensitatea și spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire dată teoriilor care pun accent pe intuiție ca metodă de cunoaștere, pe libertatea și spontaneitatea de gândire și de faptă, precum și pe pasiuni și interese în morală, ca o reacție contra filozofiei clasice, raționale. (< fr. romantisme) Vezi definitia »