DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. Vezi definitia »

DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). Vezi definitia »

EXHIBITÓRIU, -IE adj. de exhibiție. (< fr. exhibitoire, lat. exhibitorius) Vezi definitia »

funinginíu, -íe, adj. (reg.) de culoarea funinginii (negru); funinginos. Vezi definitia »

ILÚVIU s. n. iluviere. ◊ inundație. (< fr. illuvium) Vezi definitia »