Definita cuvantului declinatoriu
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu declinatoriu
CIÁȚIU s.n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pron. ci-a-. / < fr. cyathe, cf. gr. kyathos]. Vezi definitia »
AMERÍCIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Var. americium s.n. / cf. fr. américium, engl. americium, cf. America – continent]. Vezi definitia »
individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student. Vezi definitia »
subțiríu, -íe, adj. (reg.) 1. (despre oameni) subțirel, suplu, zvelt. 2. (despre țesături) făcut din materiale ușoare, subțiri. Vezi definitia »
ARMÓNIU s.n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice acționate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris și harmoniu. / < fr. harmonium]. Vezi definitia »