ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. Vezi definitia »

înlăcrát¹, înlăcrátă, adj. (reg.) închis în ladă. Vezi definitia »

STÂMPĂRÁT, -Ă adj.v. astâmpărat. Vezi definitia »

ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa. Vezi definitia »

GRANÁT², granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat. Vezi definitia »