șutilí (-lésc, -ít), vb. – A linguși, a se băga pe sub pielea cuiva. – Var. șuteli, șutuli. Origine incertă este cuvîntul înv. (sec. XVI), care se mai folosește încă; pare der. din sl. šutiti „a glumi”, cf. ceh. šutiti „a glumi”, rus. šutitĭ, cu suf. expresiv -li (cf. șotie). Legătura semantică este evidentă, cf. burla „glumă” și „înșelare”, chanza „glumă” și „viclenie” etc. Rezultatul inițial trebuie să fie șuti, după cum se vede din der. șuteală, s. f. (lingușeală, înșelătorie față de), șulititură, s. f. (înv., lingușeală, periere). Dacă această ipoteză este exactă, atunci șuti, vb. (a fura) cuvînt de Arg., mu poate fi decît același termen; explicația prin intermediul țig. šau-, participiul šuto „a pune” (Graur 109; Vasiliu, GS, VII, 127; Juilland 177) nu pare suficientă și oricum nu l-ar explica pe Coresi. – Der. șuț, s. m. (hoț); șuteală, s. f. (furt); șutitor, s. m. (hoț). Vezi definitia »

țâgălí, țâgălésc, vb. IV (reg.) 1. a ciuguli; a crâmpoți. 2. a face surcele. Vezi definitia »

șondrolí, șondrolésc, vb. IV (reg.) 1. a vorbi încet, domol; a sta la taifas. 2. a cicăli. Vezi definitia »

TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti. Vezi definitia »

zgribulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zgribuléște, imperf. 3 sg. se zgribuleá; conj. prez. 3 să se zgribuleáscă Vezi definitia »