ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă². [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. Vezi definitia »

portiune de canal sau de rau cuprinsa intre doua baraje( sau intre doua ecluze) . Vezi definitia »

ANTETRACȚIÚNE s. f. (med.) flexiune a corpului spre înainte provocată de contracția mușchilor abdominali. (< fr. antétraction) Vezi definitia »

COMUNIÚNE s.f. 1. Legătură, unire trainică, strânsă. 2. (Bis.) Momentul împărtășaniei; primirea împărtășaniei. [< lat.bis. communio, cf. fr. communion]. Vezi definitia »

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis. Vezi definitia »