LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente. Vezi definitia »

DELIBERÁNT, -Ă adj. care deliberează. (< fr. délibérant) Vezi definitia »

MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement. Vezi definitia »

SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv). Vezi definitia »

SEMICOAGULÁNT, -Ă adj. coagulant numai în parte. (< semi- + coagulant) Vezi definitia »