Definita cuvantului căca
CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu căca
mișcá (míșc, mișcát), vb. – 1. A muta, a agita. – 2. A impresiona, a înduioșa. – 3. A se pune în mișcare. – Megl. micicari. Origine îndoielnică. Pare să provină din lat. mĭscῑre „a agita” (› sp. mecer, cf. Corominas, III, 315), prin intermdiul unui der. de tipul *mĭscĭcāre, al cărui rezultat normal ar fi *mișčcare, cf. megl. Der. directă din lat. miscēre (Philippide, Principii, 48), din *micĭcāre în loc de micāre (Candrea, Rom., XXXI, 313), sau din sl. mykati sę „a parcurge, a străbate” (Cihac, 177) nu pare posibilă. – Der. mișcăcios, adj. (mobil); mișcare, s. f. (agitare; emoție); mișcător, adj. (mobil). Cf. nișcorici. Vezi definitia »
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer. Vezi definitia »
GRATIFICÁ, gratífic, vb. I. Tranz. A acorda cuiva o gratificație, o favoare sau o răsplată. ♦ Fig. A atribui cuiva ceva. – Din fr. gratifier, lat. gratificare. Vezi definitia »
ciuperca, ciuperchez v. r. (tox.) a consuma substanțe interzise (narcotice, stupefiante); a se droga. Vezi definitia »
popoveánca s.f. art. (reg.) numele unei hore; melodie după care se execută această horă. Vezi definitia »