creástă (créste), s. f. – 1. Excrescență cărnoasă pe care o au pe cap unele păsări. – 2. Moț de pene, panaș. – 3. Partea cea mai de sus a unei case, coamă de acoperiș. – 4. Capăt al unui obiect, cînd prezintă un aspect mai mult sau mai puțin asemănător cu cel al unei creste. – 5. Vîrf, culme, apogeu, punct culminant. – 6. Vîrf de munte, culme. – 7. Masă pentru frămîntat brînza. – 8. Crestătură, deschizătură. – Mr. criastă „culme”, megl. creastă. Lat. crĭsta (Pușcariu 410; Candrea-Dens., 403; REW 2330; DAR); cf. alb. kreštë (Meyer 205; Philippide, II, 639), it., prov., cat., sp. cresta, fr. crête, port. crista. Pentru sensul 8, cf. cresta. – Der. crestat, adj. (cu creastă mare); crestos, adj. (cu creastă mare). Din rom. provine sb. kreasta (Candrea, Elemente, 407). Cf. cresta. Vezi definitia »

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika]. Vezi definitia »

DÓGMĂ s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toți adepții ei, asupra căruia nu este îngăduit să se discute. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată în mod necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme]. Vezi definitia »

mulgătúră s.f. (înv.) muls; laptele muls. Vezi definitia »

METAMORFÓZĂ s. f. 1. transformare a formei unor animale (insecte, batracieni etc.) în cursul dezvoltării lor ontogenetice. 2. (mit.) prefacere a unei ființe umane, a unei zeități în animal, în plantă, sau într-un lucru. 3. schimbare a înfățișării, a caracterului. (< fr. métamorphose) Vezi definitia »