impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune. – Der. impunător, adj. (impozant), cu suf. – tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s. n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici. Vezi definitia »

TRANSLAȚIÚNE s.f. v. translație. Vezi definitia »

PRIVAȚIÚNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio) Vezi definitia »

RENOVAȚIÚNE s.f. v. renovație. Vezi definitia »

ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis. Vezi definitia »