vai interj. Vezi definitia »

gai², gaie, adj. (reg.) Negru. Vezi definitia »

BONSAÏ (cuv. japonez bon „vas” + sai „arbore”) s. m. Arbore pitic, miniaturizat artificial prin cultivarea lui într-un vas puțin adînc, cu puțin pămînt, ceea ce duce la atrofierea rădăcinilor, precum și prin tăieri, legări și ligaturări ale tulpinilor și ramurilor, astfel ca pomul să semene cu unul natural. Vezi definitia »

PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă, (sau, rar) văduv de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea. Vezi definitia »

pái (páie), s. n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. pălea (Diez, I, 301; Pușcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. și Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Pușcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmiriști; refl., a se face fibros); păioșenie, s. f. (miriște); păiș (var. păiuș), s. m. (miriște; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păiște, s. f. (grămadă de paie, stog); păișiță, s. f. (plantă, Nardus stricta); păiuț, s. n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a crește o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR și Pușcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară). Vezi definitia »