CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus]. Vezi definitia »

substantiv neutru regionalism din Ardeal care inseamnă; pridvor. terasă,prispă,verandă Vezi definitia »

APROBATÍV, -Ă adj. care exprimă o aprobare; aprobator. (< fr. approbatif, lat. approbativus) Vezi definitia »

ONERATÍV, -Ă, onerativi, -e, adj. Care prevede in mod expres obligatia de a avea o anumita conduita Vezi definitia »

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif]. Vezi definitia »