ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. Vezi definitia »

AUTORULÓTĂ s. f. rulotă autopropulsată. (< auto² + rulotă) Vezi definitia »

ȚOLÍNĂ, țoline, s. f. (Reg.) Nume dat unei femei rele, viclene. – Țol² + suf. -ină. Vezi definitia »

rúdă (rúde), s. f. – 1. (Mold., Trans.) Par, prăjină, prepeleac. – 2. Oiște, proțap. Sb. ruda (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin; Rosetti, II, 82). Vezi definitia »

RÁSĂ², rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa. Vezi definitia »