CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concertează, care cântă un concert. ◊ Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfecționării instrumentelor și a apariției concertului; domeniu de manifestare a virtuozității instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestră; voce concertantă = voce principală într-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant]. Vezi definitia »

CROCÁNT, -Ă adj. (despre alimente) care face zgomot când este zdrobit în dinți. (< fr. croquant) Vezi definitia »

DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens]. Vezi definitia »

IMANÉNT, -Ă adj. propriu naturii, esenței obiectului, care acționează din interiorul lui; intrinsec. (< fr. immanent, lat. immanens) Vezi definitia »

CVADRÁNT s.m. 1. Pătrime din circumferința unui cerc. 2. Instrument de precizie format dintr-un sfert de cerc gradat, folosit la măsurarea unghiurilor. 3. Organ metalic al unui aparat, instrument de măsură etc. în formă de sector de cerc de mărimea unui cvadrant (1). [Var. cuadrant s.m. / < fr. quadrant]. Vezi definitia »