REFRACȚIÚNE s. f. v. refracție. Vezi definitia »

SUBMERSIÚNE, submersiuni, s. f. 1. Cufundare totală a unui corp sub suprafața unui lichid. ♦ Spec. (Geol.) Coborâre a unei regiuni sub nivelul mării. 2. Adâncime la care se află cufundat un corp sub nivelul suprafeței unui lichid. 3. Metodă de irigație (folosită mai ales în cultivarea orezului) care constă în acoperirea solului cu un strat de apă care stagnează un timp limitat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. submersion. Vezi definitia »

INFINITÚDINE s. f. (fil.) însușirea a ceea ce este infinit. (< fr. infinitude) Vezi definitia »

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis. Vezi definitia »

OBLIGAȚIÚNE s. f. elem. obligație (3). Vezi definitia »