albástru (albástră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s. f.; albăstreală, s. f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s. f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s. f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”. Vezi definitia »

EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru]. Vezi definitia »

EBULIOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea conținutului de alcool al unui lichid prin stabilirea punctului său de fierbere; ebulioscop. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliomètre, cf. lat. ebullire – a fierbe, gr. metron – măsură]. Vezi definitia »

ACUMÉTRU s. n. audiometru. (< fr. acoumètre) Vezi definitia »

TOPOCÉNTRU s. n. (astr.) locul de observație ca punct de origine. (< germ. Topozentrum) Vezi definitia »