MÉLIȚĂ, melițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinile de cânepă și de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița = a trăncăni, a flecări. – Bg. melica. Vezi definitia »

HIDROCARBÚRĂ s. f. compus organic din carbon și hidrogen. (< fr. hydrocarbure) Vezi definitia »

ZAVÉLCĂ s. f. v. zăvelcă. Vezi definitia »

zvoánă (= zvon) s. f., pl. zvoáne Vezi definitia »

ȘABRÁCĂ s. f. pătură înflorată care se așază pe spinarea calului sub șa. (< germ. Schabracke, fr. chabraque) Vezi definitia »