TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. Vezi definitia »

DEGUDRONATÓR s. n. aparat, utilaj la degudronare. (după fr. dégoudronneur) Vezi definitia »

FASONATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care face lucrări de fasonare. [Cf. fr. façonnier]. Vezi definitia »

INJECTÓR, -OÁRE I. adj. care servește pentru injectare. II. s. n. 1. dispozitiv cu ajutorul căruia se introduce forțat fluidul într-o mașină, într-un mecanism; pompă de injecție. 2. aparat pentru alimentarea cu apă a cazanului unei mașini cu aburi. (< fr. injecteur) Vezi definitia »

REZONATÓR s.n. 1. Aparat care servește la analiza sunetului și care poate întări sunetele. ♦ Dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță. 2. Cavitate în care se formează sunetele rostite de om. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. résonateur]. Vezi definitia »