Definita cuvantului merluciu
MERLÚCIU s.m. (Iht.) Pește marin din fam. gadidae (cod), cu corpul fusiform asemănător șalăului, cu solzi mai mari decât alte gadidae, cu capul ușor aplatizat, dinți puternici și mustăți; poate atinge 1 m lungime, fiind unul din peștii cei mai comuni și mai importanți din Marea Mediterană (it. merluzzo, nasello), mai rar în mările nordice; se comercializează și ca hek; engl. hake (Merluccius merluccius).
Sursa: DGE
Sursa: DGE
Cuvinte ce rimeaza cu merluciu
SAIGGÍU, saiggii, s. m. (Înv. și reg.) Slujbaș al Porții care strângea în Principatele Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Var.: saegíu, saiggí, saigíu s. m.] – Tc. sayıcı. Vezi definitia »
PANCRÁȚIU, pancrații, s. n. Probă atletică la vechii greci, constând în trântă și pugilat. – Din fr. pancrace. Vezi definitia »
SIGÍLIU s.n. Pecete, ștampilă. ♦ (Fig.) Semn distinctiv, marcă. [Pron. -liu, pl. -ii, -iuri, var. sigil s.n. / < lat. sigilium, cf. it. sigillo]. Vezi definitia »
CALIFÓRNIU s. n. Element chimic radioactiv obținut pe cale sintetică. – Din engl., fr. californium. Vezi definitia »
pustíu (pustíe), adj. – 1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (S. n.) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s. f. (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustinie ‹ sl. pustynĭ; pustă, s. f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, s. f. (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deșert; vb., refl., a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s. f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s. m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s. f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21). Vezi definitia »