carne din interiorul pulpei Vezi definitia »

apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381). Vezi definitia »

CONSTRICȚIÚNE s.f. Strângere, îngustare (printr-o presiune circulară). ♦ Mișcare de apropiere a pereților canalului fonator, prin care suflul de aer expirat produce un zgomot caracteristic. [Var. constricție s.f. / cf. fr. constriction, lat. constrictio]. Vezi definitia »

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a se exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis. Vezi definitia »

FIDEIUSIÚNE s. f. Contract prin care o persoană se angajează în fața creditorului să execute obligația debitorului în cazul când acesta nu ar executa-o el însuși în termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidéjussion, lat. fidejussio, -onis. Vezi definitia »