Definita cuvantului portocală
PORTOCÁLĂ s.f. Fructul citric al portocalului (Citrus sinensis), de culoare portocalie, dulce și zemos; Portocală roșie = varietate de portocală, cu coaja și sucul de culoare roșie ca sângele, cultivată în special în Sicilia, it. arancia sanguina sau arancia rossa; Portocală amară = fructul portocalului sălbatic (Citrus aurantium), necomestibil, utilizat doar pentru producerea de dulceață, gem, lichioruri (Grand Marnier ș.a.), iar în gastronomie, coaja și sucul se folosesc pentru aromatizarea preparatelor numite „a la bigarade”.
Sursa: DGE
Sursa: DGE
Cuvinte ce rimeaza cu portocală
SÉPTIMĂ1 s. f. (muz.) interval de șapte trepte; treapta a șaptea de la o treaptă dată. (< germ. Septime, it. settima) Vezi definitia »
AGROZOOTÉHNICĂ s. f. Tehnica îmbunătățirii și amenajării pășunilor și terenurilor cultivate cu plante furajere. – Din agro- + zootehnică. Vezi definitia »
TRIBOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Emisiune slabă de lumină pe care o prezintă unele substanțe cristaline atunci când sunt sfărâmate sau sparte. – Din fr. triboluminescence. Vezi definitia »
MANUFACTÚRĂ s. f. 1. formă de producție industrială, bazată pe predominarea muncii manuale, pe diviziunea muncii în cadrul atelierului. 2. întreprindere corespunzătoare acestei forme de producție. 3. produs obținut prin prelucrarea (manuală) a unor materii prime. (< fr. manufacture, germ. Manufaktur) Vezi definitia »
țeápă (-țépe), s. f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit). Vezi definitia »