MOÁCĂ, moace, s. f. 1. (Pop.) Bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (Arg.) Cap; figură. ◊ Expr. (Fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă. 4. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. [Var.: moc s. m.] – Et. nec. Vezi definitia »

TUȘIÉRĂ s.f. Cutie de metal care cuprinde o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei. [Pron. -și-e-. / < tuș + -ieră]. Vezi definitia »

TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Dispozitiv alcătuit dintr-un postament pe care este fixată la un capăt o scândură orizontală foarte flexibilă, de pe care se sare în apă. 2. (La schi) Construcție în plan înclinat terminată cu o platformă elastică, de pe care sportivii își iau elanul spre a zbura cât mai departe. – După germ. Trampoline. Vezi definitia »

cioáră (cióri), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s..m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit). Vezi definitia »

EPIGENÉZĂ s. f. concepție evoluționistă care, în opoziție cu preformismul, susține că, în cursul dezvoltării embrionare, au loc o serie de transformări succesive ale oului fecundar. (< fr. épigenèse) Vezi definitia »