halt (-turi), s. n. – (Înv.) Bîrfă. Ngr. χάλτι (DAR). Sec. XVIII. Vezi definitia »

dezvólt (rar) adj. m., pl. dezvólți; f. dezvoáltă, pl. dezvoálte Vezi definitia »

BARRAULT [baró], Jean-Louis (1910-1994), actor, mim și regizor francez. Animator al vieții teatrale franceze s-a distins prin montarea unor capodopere ale teatrului universal (Hamlet, Orestia), contribuind la consacrarea unor dramturgi ca Eugen Ionescu și Samuel Beckett. Vezi definitia »

BOULT [bəult], Sir Adrian (Cedric) (1899-1983), dirijor englez. Director muzical al BBC (1930-1942), dirijorul orchestrei BBC (1950-1983), prim-dirijor al orchestrei filarmonice din Londra. Carieră internațională. Vezi definitia »

înált (înáltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaș. – 5. (S. n.) Înălțime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Pușcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezența lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influență a vb. înălța (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din rațiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înțelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica și preferința pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălța (mr. analțu, megl. nalț), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca și un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Pușcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălțător, adj. (sublim); înălțare, s. f. (ridicare; sărbătoare creștină care se ține la 40 de zile de Paști; mîndrie, trufie); înălțător, s. n. (dispozitiv de ochire la puști, tunuri etc.); înălțat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălțătură, s. f. (înălțime); înălție, s. f. (înv., Alteță); înălțime, s. f. (distanță de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteță); preaînălța, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălțat, adj. (luminat). Vezi definitia »