ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma]. Vezi definitia »

VOCAȚIÚNE, vocațiuni, s. f. V. vocație. Vezi definitia »

PERTURBAȚIÚNE s.f. v. perturbație. Vezi definitia »

UNIÚNE s.f. 1. Unire a mai multor organizații, grupuri sociale etc. făcută pe baza unor convenții pentru apărarea unor interese comune sau pentru revendicarea unor drepturi comune; asociație, alianță, confederație. 2. Asocierea mai multor provincii sau state într-unul singur. [Pron. -ni-u-. / cf. fr. union, it. unione, lat. unio]. Vezi definitia »

EXTROVERSIÚNE s. f. exstrofie. (< fr. extroversion) Vezi definitia »