TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere). Vezi definitia »

SUBMERSIÚNE s.f. 1. Scufundare în apă (a unui corp, a unei regiuni etc.); imersiune (1). ♦ (În forma submersie) Înecare. 2. Metodă de irigație întrebuințată în culturile de orez, constând din acoperirea solului cu un strat de apă. [Pron. -si-u-, var. submersie s.f. / cf. fr. submersion, lat. submersio]. Vezi definitia »

DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. Vezi definitia »

genúne (genúni), s. f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. 3. Prăpastie. – 4. (Înv.) Mulțime, puzderie. – Var. genună, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla „mare, albastrul mării” (var. geroe se explică prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristică, albastră-verzuie, a alinăturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metaforă, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude încă în Trans. de Nord; genune se datorează unei asimilări sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI și a fost reactualizat poetic de Eminescu. – După Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteză puțin probabilă. Candrea-Dens., 924, propunea lat. *gironem „vîrtej”, cf. REW 3938 și DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic. Vezi definitia »

SUPRAFUZIÚNE, suprafuziuni, s. f. Situație de răcire foarte joasă a unei substanțe lichide care a rămas în această stare de agregare, deși a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra- + fuziune (după fr. surfusion). Vezi definitia »