VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa. Vezi definitia »

PROLÉMĂ, proleme, s. f. (Log.) Propoziție sau serie de propoziții care servesc ca bază unei leme. – Din fr. prolemme. Vezi definitia »

lecúță s.f. adv. (pop.) puțin, fărâmă, strop. Vezi definitia »

momárcă s.f. (reg.) femeie greoaie, urâtă și proastă. Vezi definitia »

ZGÚRĂ, zgúri, s. f. ~ (Fig.) Negură. Din zgura vremii. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășământ. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ (Fig.) (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. (din ngr. σκουρά, σκουριά < gr. σκωρία; cf. scoare și scr. skorija, bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë) [def. DLRLC] Vezi definitia »