ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere. Vezi definitia »

DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. Vezi definitia »

RINOFARÍNGE s.n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. [< fr. rhinopharynx]. Vezi definitia »

GRUNGE /grangi/ s. n. Stil vestimentar în vogă, neglijent, comod și ieftin. -Din engl. Grunge Vezi definitia »

cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fâșie, brâu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brâu); încinsătură, s. f. (înv., brâu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932] Vezi definitia »