ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcătuiesc un întreg; concordanță, acord – v. proporționalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalică = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu altă vocală din același cuvânt. ♦ Bună înțelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia]. Vezi definitia »

APSITIRÍE s. f. afonie extremă, caracterizată prin imposibilitatea de a emite mai mult de un murmur. (< fr. apsithyrie) Vezi definitia »

ASCORBICURÍE s. f. prezența acidului ascorbic în urină. (< fr. ascorbicurie) Vezi definitia »

ECOESTEZÍE s. f. fenomen fiziologic datorat propagării difuze a excitației, care face ca senzațiile determinate de un stimul să apară și în afara zonei aplicării lui. (< fr. écho-esthésie) Vezi definitia »

ENTERECTAZÍE, enterectazii, s. f. Dilatare a intestinului. – Din fr. entérectasie. Vezi definitia »