CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence) Vezi definitia »

MANICHIÚRĂ s. f. îngrijire specială a unghiilor de la mâini. (< germ. Maniküre, fr. manucure) Vezi definitia »

sporvádă, sporvézi, s.f. (înv. și reg.) 1. spovedanie, mărturisire, spovedire, spovedit. 2. confesiune, confidență, destăinuire. Vezi definitia »

răchítă (răchíte), s. f. – Numele mai multor specii de salcie (Salix fragilis, S. incana, S. viminalis, S. purpurea). – Var. richită. Sl. rakyta (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 49), cf. bg., sb., cr., slov. rakita, ceh. rakyta, pol. rokita, mag. rakottya. – Der. răchitan, s. m. (plantă, Lythrum salicaria); răchitar, s. m. (fluturele lui Cossus ligniperda); răchitiș, s. n. (mulțime de răchite); răchițea, s. f. (plantă, Vaccinium oxycoccos); răchițică, s. f. (nume de arbuști, Epilobium angustifolium, Elaeagnus angustifolia). Arichiță, s. f. (zer), hapax atestat în Oltenia, poate fi același cuvînt cu răchită, richită și se explică prin obiceiul de a pune brînza pe o împletitură sau un tipar de răchită, cf. it. giunco „răchită”, giuncata „brînză”, fr. jonchée „rogojină de răchită” și „brînză” (după Hasdeu, 1643, din lat. *alicŭla ‹ alica „secară-albă; alac”, cf. P. Papahagi, Notițe etim. 1 și DAR; după Diculescu, Elementele, 453, din lat. *alicula ‹ gr. *ἀλλιϰύλη, din ἄλλιξ „tunică”). Vezi definitia »

BIOSTIMULÍNĂ s.f. Substanță de natură necunoscută produsă în țesuturile grefate, care stimulează regenerarea țesuturilor. [< fr. biostimuline]. Vezi definitia »