vîrf (-furi), s. n. – 1. Partea cea mai înaltă a unui lucru. – 2. Capăt, extremitate. – 3. Pisc, culme. – 4. Ac, partea ascuțită a unui lucru. – 5. Moment crucial, intensitate maximă. – Var. înv. vîrh, vîrv, și der. Megl. vrău. Sl. vrŭchŭ (Miklosich, Lexicon, 78; Cihac, II, 448; Conev 39), cf. bg. vrăh, ceh. vrch. – Der. vîrhovnic, s. m. (șef, conducător), înv., din sl. vrŭhovĭnikŭ; vîrfar, s. n. (țăpoi, furcoi); vîrfare, s. f. (culme, pisc; Olt., panglică la codițe), din bg. vrăhari (Candrea); vîrfelnic, s. m. (personalitate), formație artificială puțin folosită; vîrfui, vb. (a face vîrf; a termina un stog; a scoate vîrf; a umple ochi, în exces); învîrfui, vb. (a umple, a încărca excesiv). Cf. vîrșe, covîrși, obîrșie, sfîrși. Vezi definitia »

AMÓRF, -Ă adj. 1. (Despre corpuri) Care nu cristalizează, nu are formă precisă. 2. (Fig.) Nediferențiat, inform, moale; apatic; neorganizat. [< fr. amorphe, cf. gr. a – fără, morphe – formă]. Vezi definitia »

PLEIOMÓRF, -Ă adj. (despre organisme) care prezintă mai multe aspecte morfologice în cursul dezvoltării ontogenetice. (< lat. pleiomorphus) Vezi definitia »

AMÓRF, -Ă adj. 1. (despre substanțe solide) care nu are formă cristalizată proprie. 2. fără formă precisă. 3. (fig.) nediferențiat; inform. 4. (fam.) indiferent, nepăsător, apatic. (< fr. amorphe, gr. amorphos) Vezi definitia »

ȘOVẤRF s. m. v. sovârf. Vezi definitia »