BÁȘTĂ, baște, s. f. (Înv. și reg.) Masiv de pământ; tranșee, redută. – Din pol. baszta. Vezi definitia »

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »

picnitúră, picnitúri, s.f. 1. (pop.) lovitură, izbitură. 2. (reg.) junghi, înțepătură (ca simptom al unei boli). 3. (reg.) toceală, rosătură; ruptură, gaură (la un obiect de îmbrăcăminte). Vezi definitia »

MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. Vezi definitia »

BROÁJBĂ, broajbe, s. f. (Bot.; reg.) Nap. – Din scr. broskva „gulie”. Vezi definitia »