práftoriță, práftorițe, s.f. 1. (pop.) praftură (v.). 2. (reg.) foale de fierărie. 3. (reg.) popă (la jocurile de cărți). Vezi definitia »

țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282. Vezi definitia »

METALOCERÁMICĂ s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu fabricarea de piese, obiecte etc. din metale și aliaje pe baza pulberilor metalice. – Din fr. métallocéramique. Vezi definitia »

BANCHÍZĂ (‹ fr.) s. f. 1. Cîmp de gheață marină cu aspect de blocuri lipite, formate în mările polare (pînă la 74º lat. N și 55-60º lat. S), cu grosimi de la 200 pînă la 1.000 m. 2. Construcție auxiliară realizată la baza unui puț de mină în curs de săpare, destinată să susțină zidăria de deasupra pînă cînd aceasta face priză. Vezi definitia »

CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. Vezi definitia »