ROCOCÓ adj. invar. 1. Stil rococo (și s.n.) = stil de ornamentație de origine franceză răspândit în sec. XVIII, care se caracterizează printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. V. rocaille. 2. Stil în istoria literară de la sfârșitul sec. XVIII care implică, pe de o parte, înclinația spre anume genuri și specii, iar pe de alta, o manieră și anumite modalități specifice ale expresiei. 3. (Fig.) Extravagant, ieșit din comun. [< fr. rococo, cf. rocaille – pietriș]. Vezi definitia »

ȘÚCO adj. invar. (În sintagma) Priză șuco = priză (1) cu contact la pământ pentru realizarea electro-securității. – Din germ. Schuko. Vezi definitia »

GLIC(O)- /GLUC(O)- elem. „dulce”, „glucoză”. (< fr. glyc/o/-, gluc/o/-, cf. gr. glykys) Vezi definitia »

OSTRAC(O)- elem. „scoică, cochilie”. (< fr. ostrac/o/-, cf. gr. ostrakon, carapace) Vezi definitia »

CO- v. con¹-. Vezi definitia »