PROMONTÓRIU s. n. 1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap¹ (1). 2. proeminență osoasă. ◊ proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru. (< lat. promontorium, fr. promontoire) Vezi definitia »

ACUÁRIU s.n. v. acvariu. Vezi definitia »

ÓSMIU s.n. Metal alb și foarte dur, care se găsește în natură împreună cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium]. Vezi definitia »

tiútiu¹ adj. inv. (reg.; în expr.) a fi tiutiu = a fi țicnit, cam nebun; a fi beat mort. Vezi definitia »

CONDRÓNIU s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care crește prin livezi și prin semănături (Melampyrum arvense). – Et. nec. Vezi definitia »