BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Semn constând dintr-o piatră, un stâlp de lemn etc., care marchează marginea sau punctul caracteristic al unui teren. 2. Parte a mașinilor sau a aparatelor electrice, prin care se realizează legătura electrică. – Fr. borne. Vezi definitia »

DIGENÉZĂ s. f. reproducție alternativă, sexuată și asexuată. (< fr. digenèse) Vezi definitia »

greáță (-éțuri), s. f. – 1. (Înv.) Greutate, apăsare. – 2. Lehamite, silă. – 3. Scîrbă, greață. – Mr. greață. De la greu, sau mai curînd de la grea, cu suf. abstract -eață (DAR). Der. directă din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. – Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros); îngreța, vb. (a face silă); îngrețălui, vb. (a îngrețoșa); îngrețoșa, vb. (a face greață). Vezi definitia »

FASCÍCULĂ s.f. Ansamblu format din mai multe foi imprimate; parte a unei lucrări publicate în fragmente succesive. [Var. fascicolă s.f., fascicul s.n. / < fr. fascicule, cf. lat. fasciculus]. Vezi definitia »

MUZEOTÉHNICĂ s. f. Ramură a muzeologiei consacrată metodelor și mijloacelor folosite aplicativ în cadrul unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Muzeu + tehnică. Vezi definitia »