surugíu (-íi), s. m. – 1. Vizitiu de poștalion. – 2. Birjar. – Mr. surugiu. Tc. sürücü (Roesler 603; Șeineanu, II, 331; Lokotsch 1956), cf. ngr. σουρουτζής, sb. surudžija. – Der. surugu(i)esc, adj. (de surugiu); surug(i)ește, adv. (ca surugii). Vezi definitia »

TALHÂLCÍU, talhâlcii, s. m. (Turcism înv.) Demnitar la curtea otomană, care prezenta sultanului raportul marelui vizir și care transmitea firmanul împărătesc de numire a domnilor din țările vasale. – Tc. telhisçi. Vezi definitia »

dichíu (dichíi), s. m. – Econom, administrator al unei mănăstiri. Gr. δίϰαιος „drept, just” (Tiktin; Candrea), sec. XVIII; cf. tc. deki (Scriban crede că rom. provine din tc.). Vezi definitia »

slăburíu, slăburíe, adj. (reg.; despre oameni) 1. bolnăvicios. 2. pipernicit. Vezi definitia »

DEAMBULATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care este în legătură cu plimbarea, de plimbare. // s.n. Galerie semicirculară a unei biserici, situată între altar și absidă. [Pron. de-am...-riu. / < fr. déambulatoire]. Vezi definitia »