METÉC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena străinilor stabiliți în acest oraș, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. métèque, cf. gr. metoikos – străin]. Vezi definitia »

CEC² s.n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum]. Vezi definitia »

scútec (-ce), s. n. – Cîrpă, pelincă. – Mr. scutic „dimie”. Origine îndoielnică. Ar putea fi, cum se presupune în general, sl. skutŭ „poală, fustă, partea din față a unui veșmînt femeiesc” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83), cf. sb., cr. skut, rus. skutatĭ „a înfășura”, alb. skutinë „îmbrăcăminte”, ngr. σϰουτί „îmbrăcăminte”; dar rezultatul din rom. nu se explică formal, fiindcă -ec nu este suf. productiv în rom. (bg. skuták, citat de Candrea nu se potrivește fonetic cu cel rom.). Forma se potrivește mai bine lat. scuticum, scutica, folosit în epoca clasică cu sensul de „bici din piele” (cf. San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a confundat, desigur, cu urmașii lui cutis, cf. lat. cutica „pieliță unui fruct, coajă”, de unde it. cotica, calabr. cútica (Battisti, II, 1147). Pornind de la *scuticum „curea de piele” sau „piele”, s-ar putea explica și cuvîntul rom.; pentru trecerea semantică de la ideea de „piele” la cea de „țesătură”, cf. scoarță și pentru der. tosc. scoticare „a se jupui”. Vezi definitia »

pétec (pétece), s. n. – 1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. – 2. Plasture, astupătură. – 3. Slăbiciune, defect predominant. – Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la gr. πιττάϰιον › lat. pittacium „bucată de piele”, cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp. pedazo, cat., prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar der. e dificilă (Philippide, Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din gr. πίττα „bitumen”, ca pată (Candrea, Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer, Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan, Raporturile, 545). Lat. *picticus? Der. peticar (var. petecar), s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice); peticărie (var. petecărie), s. f. (mulțime de petice, de haine vechi); petici (var. peteci), vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui); peticos (var. petecos), adj. (plin de petice); (îm)petecat (var. (îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit, plin de petice); peticuț, s. n. (petic; Munt., covor fin); peticări (var. petecări), vb. (a petici). Vezi definitia »

ANTROPOPITÉC s.m. (Pal.) Animal asemănător unei maimuțe considerat ca precursor al omului. [Pl. -ci. / < fr. anthropopithèque, cf. gr. anthropos – om, pithekos – maimuță]. Vezi definitia »