Definita cuvantului obișnuință
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu obișnuință
pîrgă (pấrgi), s. f. – 1. Trufanda, produs timpuriu. – 2. Bir, dare în fructe. Sl. prŭga „grîu timpuriu” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 285; Conev 72), din pružiti „a coace, a prăji”; cf. prăji. – Der. pîrgav, adj. (Trans., abia copt); pîrg, s. n. (timpul coacerii fructelor); pîrgui, vb. refl. (a începe să se coacă); pîrguială, s. f. (începutul coacerii). Vezi definitia »
JAVELÍNĂ s. f. suliță lungă și subțire. (< fr. javeline) Vezi definitia »
ȘTÁNȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze]. Vezi definitia »
GRAMÓLĂ s. f. dispozitiv pentru frământarea și omogenizarea mecanizată a aluatului. (< it. gramola) Vezi definitia »
ZÁRVĂ s. f. ~ (din sl. zarŭvati < rŭvati = a (se) lupta; cf. slovac. zrvati) Vezi definitia »