elocuént (-tă), adj. – Convingător, grăitor. – Var. elocvent. Lat. eloquens, prin intermediul fr. éloquent. Var. se datorează pronunțării germ. a latinei. – Der. elocuență (var. elocvență, înv., elocință), s. f.; elocuțiune, s. f., din lat. elocutio (sec. XIX). Vezi definitia »

SEMIADERÉNT, -Ă adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pron. -mi-a-. / < semi- + aderent]. Vezi definitia »

ARGUMÉNT s.n. 1. Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (Mat.) Variabilă independentă a unei funcții. [< fr. argument, lat. argumentum]. Vezi definitia »

ÎNVĂȚĂMÂNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). Vezi definitia »

EURIBIÓNT s. n. organism cu rezistență mare față de variațiile factorilor de mediu. (< fr. eurybionte) Vezi definitia »