Definita cuvantului oratoriu
ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu oratoriu
buiurdíu, buiurdíuri, s.n. (înv.) ordin scris de un pașă, de un vizir. Vezi definitia »
POTÁSIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. (< fr. potassium) Vezi definitia »
STÚDIU s. n. 1. acțiunea de a studia; muncă intelectuală care are ca scop însușirea de cunoștințe speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amănunțită și aprofundată a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ însușire de cunoștințe științifice, învățătură. 2. materie de învățământ. 3. lucrare, operă științifică. 4. schiță a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, scrisă mai ales pentru exerciții. (< lat. studium, it. studio) Vezi definitia »
LACTÁRIU s.n. (Med.) Centru de colectare și distribuire a laptelui de mamă. [Pron. -riu. / < fr., lat. lactarium]. Vezi definitia »
VEXATÓRIU, -IE adj. ofensator, jignitor; vexant. (< fr. vexatoire) Vezi definitia »