ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substanțe sau principii despre care se credea că stau la baza corpurilor și a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forțe din natură, forțele naturii. 2. Parte componentă a unui obiect, a unei mașini. 3. Membru al unei colectivități etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimică și care, în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. Mediu în care trăiește o ființă, o viețuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj plăcut în care se simte bine cineva. 6. Pilă electrică; celulă a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei științe. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento]. Vezi definitia »

HALUCINÁNT, -Ă adj. 1. care provoacă halucinații. 2. (fig.) uluitor, impresionant. (< fr. hallucinant) Vezi definitia »

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente) Vezi definitia »

PERSISTÉNT, -Ă adj. durabil; trainic; stăruitor. ◊ (despre frunze) care nu cade iarna. (după fr. persistant) Vezi definitia »

DECURÉNT, -Ă adj. (despre frunze) cu limbul prelungit și pe organul pe care e înserat (pețiol sau tulpină). (< fr. décurrent, lat. decurrens) Vezi definitia »