Definita cuvantului pelotă
PELÓTĂ s.f. 1. Perniță în care se înfig ace. 2. Joc sportiv originar din regiunile bascilor, care constă în aruncarea unei mingi de cauciuc brut, cu mâna sau cu o rachetă, într-un perete, de unde trebuie să ricoșeze într-un anumit sector al terenului; mingea însăși. [< sp. pelota, fr. pelote].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu pelotă
ocnă (ócne), s. f. – 1. Salină, mină de sare. – 2. Muncă silnică pe viață, care se făcea odinioară în saline cu ocnașii (sec. XVII-XIX). Sl. okno „fereastră” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, III, 224; Conev 42), cf. bg., sb. okno „puț de mină”, pol. okna, ngr. οϰνα „salină” (‹ rom.). – Der. Ocnaș, s. m. (condamnat; muncitor în salină); ocniță, s. f. (nișă, firidă), din sl. okunice „fereastră”. Der. din ngr. pornind de la sl. (Meyer, Neugr. St., II, 49), nu pare probabilă. Vezi definitia »
MONODRÁMĂ s.f. (Rar) Dramă în care joacă un singur personaj. [< germ. Monodrama, it. monodramma, cf. gr. monos – unic, drama – acțiune]. Vezi definitia »
CRĂÍȚĂ, crăițe, s. f. I. 1. Nume dat la două specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternică și ramificată, cu frunze opuse, penat-divizate și cu flori galbene-portocalii, cu miros pătrunzător; vâzdoagă, ocheșele (Tagetes erecta și patula). 2. Varietate de ciupercă comestibilă, a cărei pălărie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbenă-aurie. II. (La pl., art.) Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în Oltenia; melodie după care se execută acest dans. III. (Rar; la jocul de cărți) Damă. [Var.: creíță s. f.] – Crai + suf. -iță. Vezi definitia »
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1.). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical, care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică teminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis. Vezi definitia »
REMINISCÉNȚĂ s. f. 1. amintire vagă, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~ței = teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaște ideile pe care le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. (psih.) evocare bruscă a unor fapte ce păreau uitate. 3. rămășiță, urmă. (< fr. réminiscence, lat. reminiscentia) Vezi definitia »