VERMÍNĂ s. f. 1. (col.) insecte parazite (păduchi, purici). 2. (fig.) indivizi suspecți, dăunători societății. (< fr. vermine) Vezi definitia »

FOTOLUMINESCÉNȚĂ, fotoluminescențe, s. f. (Fiz.) Denumire comună dată fluorescenței, fosforescenței și altor fenomene asemănătoare, în care se produce o emisiune de lumină prin iluminarea prealabilă a substanței emițătoare sau prin iradierea ei cu radiații ultraviolete ori cu raze X. – Din fr. photoluminescence. Vezi definitia »

FIGÚRĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura. Vezi definitia »

MAGNIFICÉNȚĂ, magnificențe, s. f. (Livr.) Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. – Din fr. magnificence, it. magnificenza. Vezi definitia »

TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor, cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatură și cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura) Vezi definitia »