céster, céstere, s.n. (înv.) funie groasă cu care se legau plutele de cazic, în schelă; odgon, țenchi, cioană. Vezi definitia »

cer (céri), s. m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. țer, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Pușcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. și toponimul toscan Cerreto). Există și în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 și Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s. n. (stejăriș); ceroaică, s. f. (stejar de piatră, Quercus ilex). Vezi definitia »

TÉSTER I. s. n. 1. aparat, dispozitiv pentru testări. 2. aparat care, introdus în gaura de sondă, permite recoltarea din straturi a unor probe de fluid sau populație servind la încrucișări cu diferite alte genotipuri, în scopul determinării capacității de combinare a acestora. (< engl., fr. tester) Vezi definitia »

BOXÉR¹ s. m. sportiv care practică boxul¹ (1). (< fr. boxeur) Vezi definitia »

CARABINIER (‹ fr.) s. m. 1. Soldat înarmat cu o carabină. ♦ (În Franța) Denumire dată soldaților din cavaleria grea (sec. 17-19) înarmați cu carabine, precum și soldaților de elită din infanterie (1788-1792). 2. Denumire dată astăzi vameșilor în Spania (carabineros), iar în Italia și alte state jandarmeriei (carabinieri). Vezi definitia »