ciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă. Creație expresivă, cf. sp. chorro „șiroi”. – Der. ciuroi, s. n. (șuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși rădăcini șiroi (var. șur(l)oi, șirloi, jirloi), s. n. (șuvoi); șirui (var. șiroi, șurui), vb. (a picura). Ciurgău, s. n. (izvor, șuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeași familie expresivă. Cf. Iordan, BF, VI, 181. Vezi definitia »

AZÚR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur) Vezi definitia »

SEJÚR s.n. Ședere, rămânere temporară într-o localitate, într-un loc. [< fr. séjour]. Vezi definitia »

TELÚR s. n. Element chimic cu caracter nemetalic, de culoare albă-albăstruie, având proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. – Din fr. tellure. Vezi definitia »

împrejúr adv. – În jur, în locul înconjurător. De la jur, prin intermediul unei forme înv. prejur, compusă cu prep. pre. Adăugarea pref. în- este modernă; prejur este forma curentă în sec. XVI-XVII. După DAR, împrejur, a rezultat din încrucișarea lui în jur cu pre jur. Uzuri speciale: a lua împrejur, a dojeni; a tăia împrejur, a circumcide. Cf. Moser 427. Der. împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul dimprejur); prejur-gură, s. n. (înv., răscroială, tăietură), ca gr. περιστόμιον; împrejur-stare, s. f. (înv., circumstanță), ca lat. circumstantia; împrejura, vb. (a înconjura, a împrejmui; a încinge), der. normal, ca împreună › împreuna (după Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 791; Candrea-Dens., 926 și DAR, din lat. pop. pergyrāre); împrejurare, s. f. (circumstanță; înv., împrejur); desprejura, vb. (a descinde, a desprinde). Vezi definitia »