învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge. Vezi definitia »

CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere. Vezi definitia »

DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. Vezi definitia »

a trage (cuiva) o mamă de bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare. Vezi definitia »

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj. Vezi definitia »